Evaluările turiştilor

Kramsach

102 Nr. evaluări:

95 % Rata de recomandare:

Staţiune 8,2
Domeniu schiabil 8,4

Domeniu schiabil Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau

Informaţii despre domeniul schiabil

Cel mai înalt punct: 2.030 m Benzi transportatoare: 4
Cel mai jos punct: 830 m Total pârtii: 99 km
Cota staţiune: 520 m
Pârtii:
32 km
Instalaţii pe cablu: 45
Pârtii:
54 km
Telecabine: 9
Pârtii:
13 km
Telescaune: 7 Rute de schi: 16 km
Teleschiuri: 25

Domeniu schiabil Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau

Datorită conectării domeniilor schiabile Wildschönau și Alpbachtal printr-o instalație pe cablu construită în 2012, skipass-ul „Ski Juwel Alpbachtal Wildschönau” oferă acces la nu mai puțin de 115 kilometri de pârtii și trasee de schi. Printre domeniile incluse se numără Markbachjoch/Lanerköpfl, Oberau, Schatzberg, Kramsach, Reither Kogel și Wiedersberger Horn. Domeniul schiabil este deservit de aproximativ 45 de instalații pe cablu, situate la altitudini cuprinse între 830 și 2.030 m. Pârtiile variate, cu toate nivelurile de dificultate, garantează condiții ideale pentru toți iubitorii sporturilor de iarnă, de la începători până la schiorii experimentați.

Cei mici se află pe mâini bune la clubul pentru copii Bobo! Pentru familii și pentru cei care preferă o experiență de schi relaxată, Schatzberg și Reitherkogel sunt foarte potrivite. În schimb, schiorii ambițioși vor aprecia coborârile de pe versanții nordici Markbachjoch și Lanerköpfl, precum și numeroasele posibilități de schi în zăpadă adâncă și de freeride, cu un total de 16 km de trasee marcate.

Accesul la diferitele pârtii este facilitat de skibus-urile gratuite. Pasionații de freestyle se pot bucura de multă acțiune și distracție în snowpark-ul de la Wiedersberger Horn și în fun-park-ul de la Schatzberg.

Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a domeniului schiabil Ski Juwel Alpbachtal Wildschönau, a fost inaugurată noua telecabină Hornbahn 2000, care transportă vizitatorii în mai puțin de patru minute până în cel mai înalt punct al domeniului. Stația de munte a telecabinei reprezintă, la rândul său, o atracție deosebită. Punctul panoramic „Top of Alpbachtal”, cu vedere la 360°, oferă priveliști spectaculoase asupra munților tirolezi.

Doriți să împărtășiți rapid cele mai recente fotografii cu cei dragi sau să stabiliți o întâlnire pentru après-ski? Nici o problemă! În întregul domeniu schiabil există 20 de zone de acces rapid la internet, unde beneficiați de Wi-Fi gratuit.

Pentru și mai multă distracție pe pârtie, skipass-ul „Super Ski Card” (v. regiunea de schi) oferă acces nelimitat la 23 de regiuni de schi din Tirol și Salzburg. Acesta acoperă o rețea impresionantă, cu 946 de instalații pe cablu și aproximativ 2.840 de kilometri de pârtii.

Ski Juwel Alpbachtal Wildschönau a fost desemnat de mai multe ori câștigător al testelor dedicate familiilor și copiilor. Oferta adaptată celor mici și părinților include atracții precum Family Park, Funslope de la Wiedersberger Horn, precum și traseele „Kids Run” și „KidsCross Alpbachtal”. În mod special, zona pentru copii JUPPI-DO, situată la stația de la poalele telecabinei Reitherkogelbahn, și „Țara piticilor”, aflată la stația intermediară a telecabinei Schatzbergbahn, oferă condiții ideale pentru inițierea copiilor în schi. Iar pentru și mai multă distracție, Alpine Coaster-ul „Alpbachtaler Lauser-Sauser”, funcțional pe tot parcursul anului, completează oferta de activități pentru întreaga familie.
Hartă a pârtiilor Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau
Click aici pentru harta mărită

Schi în nocturnă Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau

Dacă doriți să schiați noaptea, Ski Juwel Alpbachtal Wildschönau este una dintre cele mai bune destinații de schi nocturn din Austria. Pe Reither Kogel, în Reith, se găsesc trei pârtii iluminate, cu o lungime totală de aproximativ 6 kilometri. De două ori pe săptămână, între orele 18:30 și 21:15, instalațiile pe cablu Reitherkogelbahn, Nordlift și Brandachlift funcționează special pentru schiul în nocturnă. În plus, în fiecare marți, la aceeași oră, populara coborâre preferată de familii este iluminată pentru schiatul de seară, după care instalațiile se închid. În Oberau, în Wildschönau, în zilele de miercuri și joi, între 19:30 și 21:00, atât schiatul, cât și săniușul în nocturnă sunt posibile. La Roggenboden există două pârtii mari de săniuș, perfect pregătite pentru distracția de seară. Biletele pentru schiul în nocturnă în Reith și Roggenboden se achiziționează direct la fața locului.

Après-Ski Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau

Oferta après-ski din Wildschönau este potrivită pentru fiecare tip de turist. Cabane confortabile cu priveliști încântătoare și popasuri din domeniul schiabil sau din vale vă invită să vă bucurați de un après-ski efervescent. "Gruttn Stadl" de la stația de vale a instalației pe cablu Schatzbergbahn sau "Bobo's Heustadl", de lângă stația de vale a instalației pe cablu Markbachjochbahn sunt locuri bune pentru a vă opri pentru o gustare. Pasionații de sporturi de iarnă își dau întâlnire și la Norderbergalm, care se află tot pe Markbachjoch. Aici vă puteți bucura de băuturi calde ori reci și de mâncăruri regionale.

Cei care preferă o experiență mai contemplativă și romantică nu ar trebui să rateze o plimbare cu trenul de aventură în "defileul misterios", o drumeție la lumina torțelor cu vin fiert după lăsarea întunericului. Pentru distracție în familie, se recomandă o vizită la pârtiile de săniuș Wildschönau sau o plimbare cu rachetele de zăpadă prin peisajul idilic de iarnă al văii înalte. Seara, vă puteți răsfăța cu delicioase specialități tradiționale tiroleze în numeroasele restaurante și pub-uri primitoare.

Cei care iubesc viața de noapte, nu trebuie să rateze barurile, localurile pentru oaspeți și discotecile care rămân deschise până târziu, unele dintre ele oferind muzică live. Nightliner-ul vă va duce în siguranță înapoi la cazare după o seară lungă și plină.

Snowpark Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau: Snowpark Schatzberg & Snowpark Alpbachtal

Domeniul schiabil "Ski Juwel Alpbachtal Wildschönau" nu doar că oferă pârtii frumoase, dar și-a făcut și un renume și când vine vorba de freestyle!

Snowpark-ul Schatzberg își deschide porțile atât pentru profesioniști, cât și pentru începători, oferind un spațiu ideal pentru toți riderii. Pentru începători, există un straoght box, un skate miniramp și un rainbow box, precum și diverși kickeri și o pistă cu valuri. Dacă simțiți că acestea nu sunt suficient de provocatoare, nu vă faceți griji! Versiunile mai mari sunt aici pentru a vă duce la următorul nivel. Boxele straight, curved și kinked de 8 metri vor face inimile riderilor avansați să bată mai intens. Pentru a completa configurația perfectă, kickerii cu o masă de până la 12 metri și-au găsit și ei locul în parc.

Un alt parc este situat în Alpbachtal. Parcul este împărțit în mai multe zone: Family Park, Kicker Area și Jib Area. Elementele sunt modelate în mod constant și oferă cele mai bune condiții pentru începători și avansați. Tot aici se află și o fun slope, cu curbe abrupte, valuri, tuneluri de zăpadă și alte elemente distractive.

Domeniul schiabil Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau nu este potrivit pentru dvs.? Căutaţi atunci aici: Domenii schiabile Austria

Raportul experţilor Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau

Raportul pentru Schi Juwel Alpbachtal Wildschönau este făcut pe baza unor criterii principale, a criteriilor pentru interese speciale şi alte criterii, fiecare din aceste categorii cu propria sa greutate în rezultatul final.
Nota totală
(4,3 din 5 stele)

Criterii principale de evaluare

Aceste evaluări se consideră dublu.
Instalaţii pe cablu
Siguranţă de zăpadă

Criterii pentru interese speciale

Familii şi copii
Începători
Avansaţi şi freerider
Snowpark-uri
Schi fond

Alte criterii

Après-Ski
Orientare (hărţi, panouri informative şi indicatoare)
Restaurante montane, refugii şi gastronomie
Sosire cu maşina şi parcare

Cazare în Kramsach

Harta Măreşte
Caută…

: Domeniu schiabil Kramsach

În acest moment nu există oferte disponibile